Se spune ca "Intotdeauna,dincolo de nori este soarele"...Si asa si este...
Stiu ca te-am enervat,stiu ca nu a fost frumos din partea mea,dar am avut si eu dreptate.Inteleg ca nu trebuia,dar am facut-o,totusi.Si acum imi pare rau.Poate ca nu e bine sa stii asta,poate ca nu e bine sa stii cat te iubesc,pentru ca asta o sa iti dea si mai multa incredere in tine...Dar si ce daca?
Stiu ca ma iubesti si ca nu mi-ai face niciun rau,si nu m-ai face sa sufar doar pentru ca asa ai tu chef,asa-i?Stiu asta pentru ca am incredere in tine,in noi.Ma doare cand nu esti langa mine si cu toate astea ma simt ciudat.Este ciudat sa te iubesc atat de mult...Este ciudat sa iubesc cu adevarat,nu sa existe doar empatie si nimic mai mult.
Te-am vazut dormind.As fi putut sa-ti fac orice,erai un copil mic si neajutorat,pierdut in lumea viselor.Dar ce rost avea?Nu mi-ai zis nimic aberant,ai avut dreptate.Am preferat sa te privesc,sa te tin in brate,sa te simt langa mine,sa te sarut fara macar ca tu sa stii...Dormeai...Mi-e dor sa-ti simt mana,tinandu-ma de sold,parca paralizata.Nu se misca.Statea acolo.
Puteam sa plec,dar am preferat sa nu o fac,am ales sa stau langa tine,multumindu-ma doar sa te vad,sa te ating,sa stiu ca esti al meu.
Mi-as fi dorit sa stiu la ce te gandesti,dar nu am incercat nici macar sa-mi imaginez.
Soarele incepea sa rasara,era tarziu.A trebuit sa plec,sa te las acolo.As fi vrut sa mai raman,sa te mai sarut inca o data.
Nu am auzit in urma mea decat sunetul cheilor ce se loveau de usa,atunci cand am inchis-o.Atat.
Dar dincolo de ea erai tu...
Doar tu!Si primul nostru rasarit impreuna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu