Gugu*

Sunt atâtea lucruri imorale pe care le ador.Iubesc să mă enervez şi să înjur deşi ştiu că nu este tocmai ortodox(nici în Iisus şi divinizare nu cred).Îmi place că pot fuma cu ai mei și că ei îmi cumpără țigări deși altora li se pare greșit(este chiar foarte normal,pentru că dacă aș vrea să fumez aș face-o și fără să știe ei-dar ăsta ar fi alt lucru imoral-so,point for me).
Nu cred că oamenii se pot schimba, ci doar că încearcă să-și ascundă defectele care oricum mai devreme sau mai târziu tot ies la iveală.
Sunt încăpățânată,egoistă,nesigură,agitată,emotivă-fără sens uneori,scorpie-asta doar dacă mă provoci,ceea ce nu este foarte greu,nu arăt niciodată ce simt-deși uneori te-aș băga pe unde ai ieșit. De ce aș ascunde asta? Nu îmi este greu să spun cum sunt,dar de ce aș face-o? Cei care contează o știu-și încă foarte bine- și nu se tem să mă pună la punct atunci când o iau razna, și crede-mă că de foarte multe ori eu sunt la granița dintre calm și isterie.
Nu încerca să mă provoci pentru că nu știi ce va ieși- riști să te alegi doar cu un zâmbet super drăguț și un deget ieșit de nicăieri din buzunar sau riști o adevărată catastrofă cu urlete și tot tacâmul. Nu sunt deloc statornică. Nu. Sunt atât de imprevizibilă încât și pe mine mă uimesc.
Îmi place că uneori sunt capabilă să fac lucruri foarte grele de una singură. Iubesc să gătesc- și crede-mă, sunt foarte bună la asta.Așa mă calmez deși în urma mea rămâne un morman de vase.
Nu încerca să înțelegi de ce dracu scriu aici astea pentru că nu o să-ți dai seama- sinceră să fiu nici eu nu știu,dar asta simt nevoia să fac.Mă rog...
Mi-e dor de zilele de la școală,când plecam cu Gugu, mâncam covrigi cu ciocolată de la Petru și râdeam de oricine trecea pe stradă (asta până să vedem că de fapt era și profa de engleză-nu a noastră, dar nu dăm nume) pe acolo. Să mergem în parcul din livadă, să fim cerute în căsătorie de moși libidinoși și noi să mâncăm shaorma. Mi-e dor de ultima bancă de la geam.
Mi-e dor să râdem de idioatele care se cred deștepte(gugușor,cunoști specia), mi-e dor să stăm la telefon ore în șir râzând sau plângând-după caz sau după starea de ebrietate. Mi-e dor de școală și de diminețile în care tanti de la magazin știe că vreau două 3in1 strong cu foarte mult zahăr- asta pentru ca la ora 8 fără 5 nici măcar pe unde merg nu văd.Mi-e dor să mă sune gugu să merg la xerox măcar cu 5 minute înainte și eu să dorm ca o scroafă(așa mă laudă ea pentru că mă iubește). Mi-e dor să ne prindă ploaia cu covridogul și țigara în bot și să ne certăm cu baba căreia i-am dat 1 leu și ea în continuare ne cere, insistă chiar.
Mi-e dor să-l facem de tot râsul pe dragul nostru steroid ciufulit în ora de bio-profa să se ia de noi, dar să râdă și ea de fapt ori să se ia și ea de el). Mi-e dor de tot ce am și tot ce știu că nu mi se va lua.
De ce? Pentru că tu,gugușor,mă iubești, no matter what. De ce mă iubește gugu pe mine?

Because...

Greşeli.

La un moment dat,toţi ajungem să luăm decizii ce atunci par a fi corecte,dar care,mai tarziu, ne marchează trecutul și ne fac să spunem "Am greșit.Acum aș face totul altfel." Și eu am luat decizii ce mi se păreau al naibii de bune atunci,dar care acum sunt doar pete,pete în marele abis al trecutului meu. Nu aș fi făcut nimic altfel.Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș lua aceleași decizii, as face aceleași lucruri, dar fără să pun atât de mult suflet. Ajungi să lași câte puțin din ceea ce ești tu tuturor persoanelor din trecut. Dar știi ce...? E greșit.
Tu,îți aparții,așa cum și sufletul tău și mintea ta îți aparțin întru-totul. Când pleci, nu lăsa nimic în urmă, poate doar câteva amintiri, dar tu hotărăști cum să fie: dulci,ca atunci, sau amare, pentru că nu crezi că acea persoană merită ceva de la tine. Eu nu iau nimic cu mine când plec mai departe.Nu.Las totul acolo, dar amintirile nu vor fi niciodată ca realitatea de atunci.Asta doar pentru că am învățat că nu datorez nimănui nimic. Singura persoană căreia trebuie să-i dau explicații și de care să nu-mi fie rușine sunt eu.Doar eu.
Sunt al naibii de sigură că amintirile pe care le-am lăsat nu au fost deloc dulci.Dar cu toate astea,indiferent dacă lor le pasă sau nu, au încă o parte din mine.Mică,dar este acolo.
Dar asta nu mă face să mă simt mai puțin eu însămi sau mai slabă. Din contră. Mă face să ma simt puternică și să știu că nu am trecut degeaba prin viața altora. Viața lor merge înainte,cu sau fără mine, dar o parte din ceea ce am avut va rămâne acolo,cu acea persoană,indiferent dacă este sau nu conștientă de asta.
Cineva mi-a spus să mă apuc de șah, pentru a mă putea auto-disciplina. Singura mea problemă la acel joc nu este incapacitatea de a gândi mutările, ci impulsivitatea cu care o fac. Nerăbdarea de a vedea cum acționează celălalt. Asta sunt eu și în viață.
Impulsivă.Incapabilă de a gândi de două ori înainte de a lua o decizie. Pur și simplu nerăbdătoare să văd cum vor decurge lucrurile mai departe.
Eu trăiesc în prezent, dar cu toate astea gândindu-mă la viitor, la cum voi fi eu peste ceva timp. Iubesc să nu știu ce va urma în viața mea. Dar de un singur lucru sunt sigură: de drumul pe care vreau să-l urmez. Pentru cei mai mulți ceea ce îmi doresc să fac în viață este o fantezie, un film. Dar știu că sunt capabilă să îndeplinesc acea fantezie, să joc rolul principal în acel film, să pot deveni eu însămi indiferent de ce spun ceilalți, indiferent de cum mă consideră ei.
Poate sunt imatură și mult prea sigură pe mine. Poate, dar știu de ce sunt capabilă, cu sau fără micile părticele din mine pe care le-am lăsat în urmă, drept cadou , celor ce și-au lăsat amprenta asupra viitorului meu.
Am învățat să iubesc, dar să-mi controlez sentimentele. Am învățat să iert, dar să nu uit niciodată. Am învățat să lupt, dar să nu renunț niciodată. Am învățat să prețuiesc, dar fără a-mi arăta sentimentele. Am învățat să fiu eu, dar fără să-mi fie rușine de propriile decizii.
Cine sunt eu...? Nu știu. Un călător,poate.
Ce sunt eu...? Nu știu. Un suflet rătăcit, poate.
Un suflet pe care ai știut să-l aduci înapoi, nu să-l lași în urmă, indiferent de toate deciziile greșite pe care le-a luat față de tine.
Și îți mulțumesc. M-ai învățat să iubesc și cu mintea,nu doar cu sufletul. și ce înseamnă să fi iubit cu adevărat, nu a fi amăgit cu iubire.
Eu?Eu nu fac greșeli, ci doar iau decizii din impulsivitate și din curiozitate.
Sunt un copil. Bun venit în lumea mea plină de baloane de săpun, dar care, într-o zi, se vor transforma în cărămizile viitorului meu.