miercuri, 3 august 2011

Greşeli.

La un moment dat,toţi ajungem să luăm decizii ce atunci par a fi corecte,dar care,mai tarziu, ne marchează trecutul și ne fac să spunem "Am greșit.Acum aș face totul altfel." Și eu am luat decizii ce mi se păreau al naibii de bune atunci,dar care acum sunt doar pete,pete în marele abis al trecutului meu. Nu aș fi făcut nimic altfel.Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș lua aceleași decizii, as face aceleași lucruri, dar fără să pun atât de mult suflet. Ajungi să lași câte puțin din ceea ce ești tu tuturor persoanelor din trecut. Dar știi ce...? E greșit.
Tu,îți aparții,așa cum și sufletul tău și mintea ta îți aparțin întru-totul. Când pleci, nu lăsa nimic în urmă, poate doar câteva amintiri, dar tu hotărăști cum să fie: dulci,ca atunci, sau amare, pentru că nu crezi că acea persoană merită ceva de la tine. Eu nu iau nimic cu mine când plec mai departe.Nu.Las totul acolo, dar amintirile nu vor fi niciodată ca realitatea de atunci.Asta doar pentru că am învățat că nu datorez nimănui nimic. Singura persoană căreia trebuie să-i dau explicații și de care să nu-mi fie rușine sunt eu.Doar eu.
Sunt al naibii de sigură că amintirile pe care le-am lăsat nu au fost deloc dulci.Dar cu toate astea,indiferent dacă lor le pasă sau nu, au încă o parte din mine.Mică,dar este acolo.
Dar asta nu mă face să mă simt mai puțin eu însămi sau mai slabă. Din contră. Mă face să ma simt puternică și să știu că nu am trecut degeaba prin viața altora. Viața lor merge înainte,cu sau fără mine, dar o parte din ceea ce am avut va rămâne acolo,cu acea persoană,indiferent dacă este sau nu conștientă de asta.
Cineva mi-a spus să mă apuc de șah, pentru a mă putea auto-disciplina. Singura mea problemă la acel joc nu este incapacitatea de a gândi mutările, ci impulsivitatea cu care o fac. Nerăbdarea de a vedea cum acționează celălalt. Asta sunt eu și în viață.
Impulsivă.Incapabilă de a gândi de două ori înainte de a lua o decizie. Pur și simplu nerăbdătoare să văd cum vor decurge lucrurile mai departe.
Eu trăiesc în prezent, dar cu toate astea gândindu-mă la viitor, la cum voi fi eu peste ceva timp. Iubesc să nu știu ce va urma în viața mea. Dar de un singur lucru sunt sigură: de drumul pe care vreau să-l urmez. Pentru cei mai mulți ceea ce îmi doresc să fac în viață este o fantezie, un film. Dar știu că sunt capabilă să îndeplinesc acea fantezie, să joc rolul principal în acel film, să pot deveni eu însămi indiferent de ce spun ceilalți, indiferent de cum mă consideră ei.
Poate sunt imatură și mult prea sigură pe mine. Poate, dar știu de ce sunt capabilă, cu sau fără micile părticele din mine pe care le-am lăsat în urmă, drept cadou , celor ce și-au lăsat amprenta asupra viitorului meu.
Am învățat să iubesc, dar să-mi controlez sentimentele. Am învățat să iert, dar să nu uit niciodată. Am învățat să lupt, dar să nu renunț niciodată. Am învățat să prețuiesc, dar fără a-mi arăta sentimentele. Am învățat să fiu eu, dar fără să-mi fie rușine de propriile decizii.
Cine sunt eu...? Nu știu. Un călător,poate.
Ce sunt eu...? Nu știu. Un suflet rătăcit, poate.
Un suflet pe care ai știut să-l aduci înapoi, nu să-l lași în urmă, indiferent de toate deciziile greșite pe care le-a luat față de tine.
Și îți mulțumesc. M-ai învățat să iubesc și cu mintea,nu doar cu sufletul. și ce înseamnă să fi iubit cu adevărat, nu a fi amăgit cu iubire.
Eu?Eu nu fac greșeli, ci doar iau decizii din impulsivitate și din curiozitate.
Sunt un copil. Bun venit în lumea mea plină de baloane de săpun, dar care, într-o zi, se vor transforma în cărămizile viitorului meu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu