luni, 16 mai 2011

Și plouă iar...

Fulgere,tunete și picături mari,mari de apă...Și tu...?
M-ai lăsat aici,singură,în mijlocul furtunii...Singură...Fără să am pe nimeni să mă ajute să merg mai departe.Și totuși eu încerc.Nu renunț...Să renunț nu e pentru mine.Sunt în stare să rezist...Să accept...Să îndur și să înfrunt totul...Deși majoritatea loviturilor vin frontal...Am învățat să le înfrunt,să nu mă dau în lături de la nimic,să tac și să lupt.Tu m-ai invățat asta.
Și ce dacă m-ai abandonat în ploaie...?Pentru noi  nu este decât un alt test,un test pe care îl vom trece,ne mai ținând cont de sacrificii și compromisuri.Doar un test.
Un test cu care îmi ești dator.Un test care ne va apropia,ne va aduce înapoi unul la celălalt...
Și la sfârșitul lui,ce mai contează cât a fost de greu?Cât ne-a durut...?L-am trecut și este tot ce va conta.
De ce?Pentru că dragostea nu ține cont de ploaie,de fulgere sau tunete...Dragostea nu ține cont de șiroaiele de apă ce mă îmbracă din cap până în picioare,alintându-mi trupul în locul tău...Ploaia ce mă învăluie și mă poartă tot mai departe mereu...Tot mai aproape de tine...Departe de restul...Ploaia ce mi se prinde de firele de păr,îngreunându-l,făcându-l să mi se lipească de față,jucându-se gingaș cu pomeții mei înfierbântați.Dar ploaia nu e caldă.Nu...Sunt doar lacrimile ce s-au scurs din colțul ochiului,lacrimi pe care nu le-am putut controla...Și de ce tremur...?Nu de la frig...Cu siguranță nu...
Îți simt apropierea...Asta este cauza tremurului meu...Și ploaia mă părăsește,făcându-ți loc,lăsându-te pe tine să mă mângâi în locul ei...
Și tu...Tu îi iei locul zâmbind,plin de viață,de iubire,de absolut.
Bun venit,dragul meu!
Dar nu renunț la ploaie...Nici măcar de dragul tău...O las să mă învăluie iar...Să mă poarte cu ea...
Dar te prind de mână...
Dacă plec,te iau cu mine.Oriunde,pentru totdeauna...
Călătorii ploii...

sâmbătă, 7 mai 2011

Alegeri...

Cineva îmi spunea odată "cum să creadă ceilalți în tine dacă tu nu îțî acorzi credit?".Mi se părea o totală aberație.Eu aveam încredere în mine.Nu,era o iluzie de fapt...
Eu nu mă cunosc.Sunt încăpățânată,orgolioasă,arogantă sau doar îmi place să cred că dețin controlul?Știu doar că sunt imprevizibilă.Teoretic deciziile trebuie să fie gândite și apoi puse în practică.Nu și eu.Eu nu fac așa.Eu fac ceea ce simt,chiar dacă de cele mai multe ori deciziile mele mă sperie chiar și pe mine.
Regrete?Nu cunosc sentimentul ăla.Eu nu regret nimic.E o viață mult prea scurtă ca să am timp să regret.Mă ridic și merg mai departe.
Dar ce se întâmplă când acel "mai departe" nu mai depinde de tine?Când nu poți continua fără el acolo,lângă tine.Continui să mergi,să speri că odată și odată totul va fi bine.
Eu nu cred în suflete pereche.Nu există așa ceva.Nu se poate ca în toată lumea sa fie doar o pereche pentru tine,una singură.Dacă pereche ta ar muri înainte să apuci să o cunoști măcar?Nu,sufletele pereche nu sunt pentru mine.În schimb cred în suflete ce se completează,ce se sincronizează,suflete atât de asemănătoare care ajung să pară identice.Dar nu se transformă într-un singur suflet.Nu.Fiecare are sufletul său,sentimentele sale.
Și noi?Ne analizam și am ajuns la concluzia că toate acțiunile mele sunt de parcă le-aș face în oglindă.De ce?Pentru că exact asta faci și tu.Reacționăm la fel.
Sunt momente în care ochii mă trădează?Dar trupul nu?Oricât ai încerca să te ascunzi de sentimentele tale și să fugi,ochii te trădează.Ochii ăia în care m-am pierdut de atâtea ori,nopți la rând.
Și dacă inima mea ar înceta pentru o clipă să se mai gândească la mine?Dacă prin fața mea s-ar derula temerile mele cele mai mari?Dar cu toate astea aș putea să spun "stop" şi totul s-ar termina?Aș spune"stop" sau aș încerca să suport?
Nu,cu siguranță nu aș renunța,aș accepta temerile.De ce?Pentru că în viață nu am o astfel de alegere.Nu pot spune "stop" de fiecare dată când simt că ceva mi se sfâșie în interior.Când ai plecat am ales să opresc totul și tu ai revenit?Nu,nici nu aș fi făcut asta.Ai vrut să pleci,ți-am dat drumul.
Fiecare este stăpân pe propria-i viață,pe propriu-i trup,pe propriile-i decizii.Dar ce faci atunci când simți că viața,trupul și deciziile nu-ți aparțin?Ce faci când deciziile tale legate de viață, de trup, i-ar putea rănii pe alții?
Nimic.Este totul al tău.
Viața stă în detalii.Trebuie să apreciem frumosul,onoarea și iubirea.Rațiunea nu este decât cea care le ține pe toate la un loc.
Și dacă va trebui să mori,va fi de mâna mea.Nu a altcuiva.Și cu toate astea,eternitatea va fi tristă fără tine.
Where has my heart gone?I want to go back to...believing in everything...and knowing nothing at all... 
But you are right here next to me...And you know what?Now I'm thinking "what the hell"...