Și plouă iar...

Fulgere,tunete și picături mari,mari de apă...Și tu...?
M-ai lăsat aici,singură,în mijlocul furtunii...Singură...Fără să am pe nimeni să mă ajute să merg mai departe.Și totuși eu încerc.Nu renunț...Să renunț nu e pentru mine.Sunt în stare să rezist...Să accept...Să îndur și să înfrunt totul...Deși majoritatea loviturilor vin frontal...Am învățat să le înfrunt,să nu mă dau în lături de la nimic,să tac și să lupt.Tu m-ai invățat asta.

Și ce dacă m-ai abandonat în ploaie...?Pentru noi  nu este decât un alt test,un test pe care îl vom trece,ne mai ținând cont de sacrificii și compromisuri.Doar un test.
Un test cu care îmi ești dator.Un test care ne va apropia,ne va aduce înapoi unul la celălalt...
Și la sfârșitul lui,ce mai contează cât a fost de greu?Cât ne-a durut...?L-am trecut și este tot ce va conta.
De ce?Pentru că dragostea nu ține cont de ploaie,de fulgere sau tunete...Dragostea nu ține cont de șiroaiele de apă ce mă îmbracă din cap până în picioare,alintându-mi trupul în locul tău...Ploaia ce mă învăluie și mă poartă tot mai departe mereu...Tot mai aproape de tine...Departe de restul...Ploaia ce mi se prinde de firele de păr,îngreunându-l,făcându-l să mi se lipească de față,jucându-se gingaș cu pomeții mei înfierbântați.Dar ploaia nu e caldă.Nu...Sunt doar lacrimile ce s-au scurs din colțul ochiului,lacrimi pe care nu le-am putut controla...Și de ce tremur...?Nu de la frig...Cu siguranță nu...
Îți simt apropierea...Asta este cauza tremurului meu...Și ploaia mă părăsește,făcându-ți loc,lăsându-te pe tine să mă mângâi în locul ei...
Și tu...Tu îi iei locul zâmbind,plin de viață,de iubire,de absolut.
Bun venit,dragul meu!
Dar nu renunț la ploaie...Nici măcar de dragul tău...O las să mă învăluie iar...Să mă poarte cu ea...
Dar te prind de mână...
Dacă plec,te iau cu mine.Oriunde,pentru totdeauna...
Călătorii ploii...