sâmbătă, 4 iunie 2011

Inimă.

Cât de bine mă simţeam cândva,atunci când mi se spunea că mă port de parcă nu aş avea inimă.Şi sincer chiar aşa era.Fizic ea exista,bătea,pompa sânge,dar nu era loc pentru altceva...Şi o lungă perioadă de timp am crezut că nu o să fie vreodată...
Dar ai apărut TU...Nu TU cel cu care credeam ca îmi voi petrece restul vieţii,ci TU cel care mă accepţi exact aşa cum sunt,cu toane,mofturi,orgoliu și încăpățânare,fără să încerci să mă schimbi,fără să-ți dorești să fiu ceea ce nu sunt,fără să mă judeci.TU doar mă iei în brațe,mă alinți și mă iubești fără să întrebi "de ce".
Mi-a spus cineva acum două zile că s-a convins: undeva ascuns în trupul meu zăcea și o inimă ce aștepta să se trezească,ce aștepta să bată tot mai tare doar la auzul vocii tale. Tu m-ai făcut să realizez în sfârșit că pot fi iubită, că merit să mă las iubită exact așa cum sunt.
Da,aveai dreptate.Sunt un copil ceva mai mare,dar care chiar merită să iasă la lumină,care merită să te facă fericit,dacă asta îți dorești.
Dar și copiii ajung să se atașeze,să țină la cineva,chiar să iubească.Eu te-am ales pe tine...
Mă lași să-ți demonstrez că am o inimă?
Pentru că simt că lângă tine o pot reface,o pot face din nou să bată nu doar fizic.TU o poți face.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu