O clipa...

Cum ar fi dacă pentru o clipă aș renunța să mai lupt...?Dacă pentru o clipă aș înceta să mai respir și m-aș concentra doar asupra gandurilor mele,asupra persoanelor care contează cu adevărat și asupra celor care întotdeauna vor fi aici când voi avea nevoie...
Cum ar fi dacă pentru o clipă aș fi singură,eu cu mine,sub stele,cu ochii fixând infinitul și cu mâinile mângâind pământul ud...?Cum ar fi dacă pentru o clipă aș conta doar eu...?
Cum ar fi dacă pentru o clipă ar ploua cu picături de lumină care s-ar rostogoli pe părul meu ondulat...?Cum ar fi dacă pentru o clipă tu m-ai lua de mână și am zbura spre nicăieri doar pentru a fi noi doi,noi doi și atât...?Cum ar fi dacă pentru o clipă aș putea lua totul de la capăt doar pentru a face totul diferit...?Sau nu...Cred că aș face totul exact la fel,de dragul amalgamului de amintiri multicolore ce-mi farmecă viața...
Cum ar fi dacă pentru o clipă am renunța amândoi la satisfacțiile personale și orgolii puerile și ne-am iubi exact așa cum ar trebui să o facem mereu...?
Probabil pentru o clipă ar fi totul frumos...
Dar dacă aș renunța la tot pentru o clipă...?Dacă aș renunța la mine,la tine,la noi,măcar pentru o clipă...?La mine aș putea renunța,dar nu și la tine,la noi...
Un munte de speranțe clădite pe iluzii...
Dar...
Cum ar fi dacă pentru o clipă ar fi totul perfect...?
Cred că pentru o clipă aș fi uimită,și cu toate astea nu într-un sens bun...
Pentru o clipă ar fi mult prea banal...
Pentru o clipă ai realiza că te iubesc...
O clipă...

Aici...Încă aşteptându-te...

Vânt...Ploaie...Frunze purtate în zbor...Fum...Ud...Rece...Şi degete arse...

Eu...Eu şi nimic mai mult în jur...Eu,singură...Eu cu mine...
O bancă,un parc,nicăieri...Oameni peste tot,împreuna,şi eu...singură,încă aşteptând să te întorci...
Înţeleg că am greşit,sincer,chiar înţeleg,dar ceea ce nu e atât de clar este de ce sunt încă singură...De ce nu eşti aici să-mi ştergi lacrimile,de ce nu eşti aici să-mi zici că mă iubeşti,de ce nu eşti aici să-mi priveşti zborul spre agonie şi infinit...?
Lasă-ma să te învăţ să iubeşti,să mângâi,să râzi,să pluteşti,să iubeşti,să plangi,să speri...Lasă-mă să-ţi arăt că sunt tot ceea ce ţi-ai putea dori,că eu sunt singura care o să fie încă aici,când toţi ceilalţi au plecat...Nu încerca să te ascunzi de iubire,asta nu te face mai slab...Eşti acelaşi TU,un TU care iubeşte şi se lasă iubit...!
Dar eu...Cine sunt EU când tu eşti încă acolo,gândindu-te dacă mă laşi sau nu să fiu lângă tine...?Cine sunt eu când lacrimile mi se scurg pe obrajii fierbinţi şi apoi se unesc într-un râu al suferinţei ce scaldă pamantul...?
Reci...Aşa sunt lacrimile mele...De ce...?Pentru că sunt lacrimi de adevăr,lacrimi de suferinţă şi agonie,lacrimi de dor şi singurătate...
Încă aici...În ploaie şi vânt,sub stele,pe aceeaşi bancă,din acelaşi parc de nicăieri...
De ce...?
Pentru că te iubesc...!
Tot aici,pentru tine,mereu...