sâmbătă, 11 decembrie 2010

Copil...!

Mi-e dor...
Dimineață,cafea în cana ciobită,aceeași de ani...Am uitat de unde o am...Geamul cu mii de fulgi pe el...Afară ninge și mie mi-e cald...Urăsc iarna,urăsc frigul,urăsc Crăciunul...
Urăsc să ningă,iubesc când plouă...
Ce am ajuns acum...?Departe de voi,singură aici,cu nimeni lângă mine.Sunt singură.O gură de cafea.Mi se usucă gâtul.Ceva se scurge ușor.Duc mâna pe obraz.I-o lacrimă.Fierbinte.
Cămașa...?De unde o am?E a lu' tata...E veche...Descusută puțin și îngălbenită de vreme.E-a lui...S-a supărat pe mine când i-am luat-o,dar i-a trecut,spunea că-mi stă mai bine mie decât lui.
Și cana...?Cred că este de la mama...Sunt sigură,de fapt.E de la ea.
Acum mi-e frig...Afară nu mai ninge,dar focul încă mai arde în sobă.
Eram copil,eram acasă,eram cu ei,nu singură.
Crăciun...Era frumos atunci...
Și acum...?Urăsc Crăciunul...Nu reprezintă nimic...Nimic...O altă zi...
Sunt goală...Da,de tot...Am lăsat cămașa de pe mine,am aruncat și cana...
Copilărie,nenorocită!De ce nu m-ai întrebat nimic când ai plecat?
Urăsc...Mi-e dor...!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu