Powered By Blogger

miercuri, 16 martie 2011

Renașterea...

                                                                                                                               Infinit,Orașul Nicăieri

                                                       Uitare,

Eu nu pot fi ca tine,nu pot și nu aș vrea. Odă iubirii,viselor clădite și spulberate, cântare săruturilor furate și apoi părăsite,omagiu zborului plăpând al unui fluture în bătăia liniștitoare a vântului de primăvară.
Și eu la fel ca tine,mugur timid,și eu am rămas pradă cuvintelor și iubirii,așa cum tu ai rămas sclavă copacului tău,indiferent de obstacole și suferință.Și eu am renunțat la tot doar pentru a fi cu el, și cu toate astea sunt aici, privind, așteptând, sperând, dorind, iubind.
Mai știi cum vântul potrivnic a încercat să vă despartă?Și a reușit, frunză, a reușit, dar cu ce rezultat?Tu ai revenit,așa cum o faci iar și iar,de nicăieri.La fel am fost și eu, m-am împotrivit și am luptat,ca și tine. Dacă iubim de ce să renunțăm, de ce să rămânem blocate aici,când știm că depărtarea este apăsătoare? Precum zborul pe care l-ai avut tu către pământ,către despărțire, așa zboară și amintirile mele acum.Dar ele se întorc,ca și tine,mereu.
Cum te-ai simți,tu,noapte senină,dacă ți-ar fi luate stelele și luna, dacă ai rămâne singură, pierdută în întuneric, dacă ți-ar îngheța inima pe cerul de opal?  Știi, noapte, hotărâsem să nu mă las purtată în lumea viselor, de teamă să nu-l aflu și pe el acolo, dar ar fi fost ca și cum refuzam să merg,de teamă să nu cad, aș fi vrut să renunț la frumusețea momentelor cu el.Toate astea ar fi fost ca și cum renunțam la alergatul desculță, în ploaia de raze a primăverii, în iarba de un verde crud, ce-mi gâdilă tălpile.Dar...cu ce folos,noapte?
Nu am renunțat,nu am dat înapoi, am refuzat să șterg amintirile,ca și voi,fire de iarbă, m-am încăpățânat să revin,voi pentru a acoperi pământul cu fragilitatea voastră, eu pentru a-i umple sufletul de bucurie.
Nu,soare,nu te-am uitat.Raza ta aurie îmi alintă părul ciufulit de vânt și buzele, buzele fierbinți, făcându-mi sângele să-mi alerge iar prin vene, nebun de încântare, plin de crez.
Mulțumesc ție,iubite! Ia-mă de mână,călăuzește-mi visele spre efemer!
    




         



                                                                                  A voastră umilă încântare,
                                                                                                                    Renașterea

Un comentariu: