luni, 4 aprilie 2011

Noapte...

Târziu în noapte...Doar vânt,felinare și străzi pustii...Și o umbră,lungă,difuză...
Sunt EU...
Probabil nebunia mă poartă pe strada asta atât de cunoscută,tot mai cunoscută cu fiecare pas...De ce...?Nu mă întreba,pentru că nu îți voi răspunde.De ce...?Pentru că nu am un răspuns...Poate inconștiența,poate dorința, poate toate la un loc.
Niște scări...Le urc în grabă,o grabă nebună.O ușă...Caut cheia...Metalul rece mă face să simt un fior pe șira spinării...Țin minte când mi-ai oferit-o...Am crezut că e o glumă...
Bag cheia în ușă...Nu se deschide...
Proastă...
TU ești deja acolo,așteptându-mă... Privești pe geam...Mă ignori...
Îmi las geaca și te cuprind în brațe...Dar ești mai rapid ca mine...Mă ridici sărutându-mă...Mă strângi în brațe...
Mă arunci în pat, acoperindu-mă cu căldura trupului tău tremurând.Mă dezmierzi cu mângâieri pline de poftă și dorință, îmi săruți pielea înfierbântată, iar eu, sub ploaia de dorință mă arcuiesc, mă cutremur, zgâriindu-ți pielea ușor, făcându-te să-ți oprești respirația...
Respiri iar,mai repede și mai greu...
Trupurile ni se unesc devenind unul singur, păcatul.Săruturile și atingerile se întețesc,dansăm dansul iubirii și al desfrânării,dansul nostru...
Acum,pe patul dezordonat,stăm noi...Noi doi,plini de teamă, de împlinire...Goi...
Îmi săruți încheietura mâinii...Îți place asta atât de mult...Îmi întind mâinile și desenez frenetic cu degetul niște linii imaginare..."Aici, eşti tu...În sângele ăsta nebun ce aleargă de încântare,eşti tu...În toată fiinţa mea, eşti tu..."
Şi râdem, ca doi copii,nebuni...
Mă ridic...
Mă priveşti cu încântare...Liniile trupului meu conturează amintirea păcatului...Privesc pe geam..."E lună plină..." şi zâmbesc...Tu mă privești în continuare și nu spui nimic...
Mă privești...Trupul meu încă vibrează...Amprentele mâinilor tale sunt încă pe mine...

Un comentariu: